Home

10 motive pentru a renunța la fumat




 

Sunt mai multe motive, dintre care le-am selectat pe primele 10, în ordinea importanței
 
Fumatul îmbolnăvește plămânii
Fumatul este cel mai important factor de risc pentru boala pulmonară obstructivă cronică și pentru cancerul bronhopulmonar. De asemenea, contribuie la apariția astmului, amplifică simptomele astmaticilor și favorizează pneumoniile și tuberculoza.
 
Fumatul predispune la infarct miocardic
Persoanele care fumează au un risc de infarct miocardic de 3 ori mai mare faţă de nefumători. Fumatul este incriminat şi în tulburările de ritm cardiac, îndeosebi fibrilaţia ventriculară iar riscul de moarte subită de cauză cardiacă este de 2,3 ori mai mare la fumători.
 
Fumătorii fac mai des accidente vasculare cerebrale
Fumatul este responsabil de 12% - 14% din decesele prin accident vascular cerebral (AVC), riscul fiind direct proporționale cu numărul de ţigări fumate zilnic.
 
Ulcerul este favorizat de fumat
Studiile arată că frecvenţa ulcerului este de 2,1 ori mai mare la bărbaţii fumători, decât la cei care nu fumează.
 
Fumatul crește riscul de cancer
Fumătorii sunt mult mai predispuşi să se confrunte cu orice formă de cancer, riscul fiind însă semnificativ crescut pentru tumori ale gurii, gâtului, esofagului și laringelui. De asemenea, creşte riscul de cancer pulmonar, pancreatic și renal.
 
Fumatul cauzează probleme cu circulația
Nicotina, dar şi substanţe din gudronul rezultat prin arderea tutunului, favorizează apariţia plăcilor de aterom. Arteriopatiile sunt de 3 ori mai fecvente la fumători și, de multe ori, este necesară amputarea membrelor afectate.
 
Fumatul favorizează osteoporoza
Densitatea osoasă este mai mică și riscul de fractură mai mare în rândul fumătorilor, comparativ cu persoanele care nu fumează.
 
Fumătorii par mai bătrâni
Nicotina produce constricţia vaselor de sânge, împiedicând oxigenarea pielii și regenerarea celulară, și favorizând deshidratarea și apariția ridurilor. În plus, prin piele se elimină unele substanţe conţinute în fumul de ţigară, ceea ce favorizează îmbătrânirea prematură. 
 
Dinții galbeni și cariile sunt comune în rândul fumătorilor
La nivelul cavităţii bucale principalele efecte negative ale tutunului sunt: stomatita, parodontoza, cariile, colorația dinților, scăderea salivaţiei, tulburările de gust şi miros. Riscul de eşec al implantului dentar este crescut la fumători.
 
Fumatul dă impotență și infertilitate
Riscul de disfuncție erectilă este de cel puţin 2 ori mai mare în rândul fumătorilor, fiind dependent de numărul de ţigări fumate şi de durata fumatului. 
Fumatul afectează şi fertilitatea masculină, prin reducerea calităţii spermei. Astfel, bărbaţii fumători au un număr mai mic de spermatozoizi şi aceştia au mobilitate redusă. 
Ghidul pacientului cu cancer de prostata