Acest stereotip cultural i-a făcut pe bărbați să își recunoască mai rar suferința și să fie mai greu diagnosticați cu afecțiuni psihice. Asta nu înseamnă că sunt lipsiți de sentimente, sau că suferința lor este mai scăzută ca intensitate, ci doar că disimulează mai bine.
Pentru a putea să-i ajutați, trebuie să depășiți întâi prejudecata că barbații sunt insensibili. Trebuie să treceți dincolo de aparenta lor seninătate și să observați indiciile care trădează suferința psihică. Poate că soțul dumneavoastră nu plânge, nici nu se lamentează, dar cum stă cu pofta de mâncare? Cum doarme? Mai are obișnuita energie sau a devenit mult mai apatic? Mai acordă atenție lucrurilor care-i făceau înainte plăcere? Mai este interesat să facă dragoste la fel de des?
În multe din aceste schimbări, de multe ori nesesizate, stă plânsul fără lacrimi al bărbaților.
