Pentru cei mai mulţi dintre noi, o vânătaie sau o zgârietură superficială trece aproape nebăgată în seamă. Sângerarea se oprește repede de la sine, durerea dispare... fără să conștientizăm, diferite celule și substanțe din sângele nostru fac ca un cheag să se formeze și să acopere leziunea.
Există, însă, oameni al căror sânge nu se coagulează și atunci orice zgârietură devine o mare problemă. Este vorba de bolnavii cu hemofilie care, din pricina unui defect genetic, nu au în cantitate suficientă un factor care contribuie la coagularea sângelui. Deoarece sângele nu se poate coagula corect, orice rană sângerează prelungit și pot să apară sângerări aparent fără nicio cauză.
Mai grave decât sângerările vizibile pe piele sunt cele care apar în muşchi, articulaţii sau în organele interne.
Hemofilia este o boală care se depistează foarte devreme în copilărie, afectează în special băiețeii și, din păcate, nu se vindecă. Singura soluție este ca persoanele afectate să primească toată viaţa prin injecții factorul de coagulare care le lipsește.
În absența tratamentului corespunzător, hemofilia poate cauza moarte prematură prin hemoragii masive sau prin sângerări în zonele vitale ale organismului, cum este creierul.